Dileme+..- .. = inca sunt acasa, caut sa ma razbun.

Vechii prieteni-foste personaje ce si-au adaugat catusi de putin 'caramida lor', care defapt este si a ta, la propriu vorbind; Este exact acelasi firicel de lemn, care adaugat peste celelalte care deja formeaza baza cuibului, contureaza si mai mult existenta reala, chiar mai mult-solida, materiala a cuibului.

Te afli exact in momentul deja-vu-istic in care interactionezi cu ei, din intamplare sau planificat, si ii simti deja departe, desi abia maine pleaca la mare impreuna. Impreuna, e repetabil si el la infinit la fel ca si deja-vu-ul de mai devreme; Impreuna, lasat singur in contextul asta, te prezinta exclus din start din acest Impreuna format intre ei; Si-atunci, ce faci? Pornesti controverse si-ti reversi durerile? Si pe cine ajuti? Defapt, pe cine mai exact doresti sa ajuti in momentul in care incepi deja sa-ti inchipui ce va fi acolo, intuiesti parca sentimentele dintre ei, in cadrul contextului respectiv. Revin in alt mod: Pe cine crezi ca ajuti incurcandu-te in itele ratarilor din prieteniile anterioare, adolescentine...?

Raspunsul 'nimeni' nu ma va multumi, m-ar lasa rece, cunosc unde duce, unde bate raspunsul in final.

'Ei'?, Ei bine pe ei sigur nu-i ajuta la propriu, la fel cum nu ii doare ca nu esti impreuna cu ei; Gandurile si pomenile astea nu pot provoca decat sughituri eventual, dar vor da vina pe berea de la plaja inghitita cu un dram de aer in plus, din pricina poftei.

Inca nu-mi dau seama', asta e solutia sincera, minciuna necesara-infinita si ea; Si uite asa ma retrag de fiece data si visez la razbunarea clipelor bune ce le vor apartine.

Eşti pe o plajă pentru nudişti. Când ieşi din apă observi că ţi-au dispărut hainele. Ce faci în continuare?

Plecand amandoi de mana din baza de agrement formata din 4 bete asezate piramidal, ne indreptam spre plaja pe care inca nu apucasem sa o vedem cu o seara inainte, momentul marcat fiind cel in care am si ajuns acolo.

Cei cativa pasi cadentati ne-au dus plutind fara notiunea realitatii de moment in pragul orizontului de nisip. Eram deci la granita ce despartea astfaltul fierbinte-topitor de nisipul parca de aur, al tarii noastre, din fericire in cazul de fata.

Fara sa cugetam, am ales ca moment marcant pentru bucuria de a revedea marea, un onest asezat intr-un sezut-turcesc, amutiti si plini de spirit viu dar stapanit; auto-stapanit poate nefiresc.

Intr-o clipa se pierdu filmul ce tocmai ne cuprinse pe-amandoi de glandele , prin urmare am fost martori la o accelerare a timpului constient, si mai mult de-atat, totul se schimbase in jurul nostru de parca o vreme ne-am uitat la o plansa cu efecte narcotice, ce-ti sterge creierul si te pune-n situatia de a deveni un soi de autist care nu poate analiza nimic altceva in afara de ceea ce are in fata; apoi, in locul liniei de orizont a marii, a aparut pancarta ce releva un 'interzis hainelor' ingrosat dublu cu rosu.

De aici, incepe naucitorul, panica, iar constiinta incepe sa puna intrebari buluc, foarte relevante de altfel.

Am deschis gura pentru prima data in spatiul acela hipnotic admirand umarul. Pur si simplu incepusem sa ii comentez fiecare trasatura a pielii necontrolat si obraznic.
Cu gura cascata la remarcile mele aparute intr-un context ciudat aparut, se intreba: ''Oare chiar vorbeste ca si cum nu as avea tricoul pe mine sau..?''
Dupa o scurta privire inspre brau, obrajorii se inrosira iar mainile cuprinsera in curce bustul cu epiderma neatinsa de razele soarelui in felul asta, intr-un cadru atat de scapat de inhibitii.

Reactia nu intarzie sa vina cu un galop de mirari si contradictii absolut debusolante; Ii ceru o tigara nudul imbatranit aparut de nicaieri, plin de politete si naturalete in comportament.

Depasit fiind momentul in care ii oferii cutia de chibrituri siluetei, isi puse a doua intrebare: 'cum naiba am ajuns noi fara haine pe trupuri, servind strainii goi cu..?' ;absolut legitim totul pana acum.

Incepusem sa vorbim soptind despre goliciunea noastra, despre ipostaza aceea pe care nu ne-am fi imaginat-o niciodata.

A fost momentul cand mi s-a reconfirmat faptul ca Ea este ceea ce este, si anume o uimire continua pentru mine.
Cu nonsalanta a decis sa nu ne revenim, sa evitam sa ne mai punem problemele de baza ce se aplica in cazurile de criza cum ar fi: ce?, cum?, cum s-a ajuns aici? ; Ca apoi sa-si stearga nisipul de pe fundul alb si sa-mi intinda mana pentru o baie ce va continua probabil lantul de enigme.

- Slab, slab, SLAB ! -