Nu-mi place sa ajung la momentul cand scenariul pe care eu il dictez, pe care eu l-am creeat, deci tot eu il omor, sa se intoarca impotriva mea, sa il scap de sub control.
Cand personajele pe care tu le ai langa tine, in jurul tau, inca de cand te nasti, se intorc impotriva ta, desi tu traiesti cu impresia ca raporturile pe care le ai cu ele, sunt cele corecte, si defapt ajungi la concluzia ca ti-au intrat in intimitate, iti iesi din fire, nu stii incotro sa o iei.
Totusi, realizez ca e jocul meu de sah, eu am stabilit coordonatele, si teoretic, cheile rezolvarii problemelor, exista, doar ca am creeat universul asta pana la un anumit punct, apoi singur s-a dezvoltat, si se pare c-am fost departe de el, nu l-am supravegheat indestul, iar acum se razbuna pe mine, se rascoala.
Trebuie sa regandesc toata schema dupa care am jucat pana acum de la capat, piesa cu piesa, si e foarte greu, dar altfel nu voi gasi rezolvarea, nu voi pune stop valului asta care sta sa vina peste mine si sa ma stearga, sa ma anuleze.
Nu acolo trebuie sa ajung.
Cand m-am apucat de facut ceva, indiferent ce, am stiut exact distanta perfecta care trebuie sa o pun intre mine si ceilalti, pentru a nu se amesteca. Timpul a trecut pe langa mine, si fara sa vreau, personajele mele dragi au inceput sa-mi calce teritoriul. Si crede-ma, e foarte greu sa-ti joci latura ta, prezenta in prezenta celor dragi, care-s personaje in viata ta. E dificil si te simti las, rau, mincinos cand scriptul asta are rolul de a nu-i rani pe ceilalti, si la un moment dat ii zaresti pe cei pe care-i credeai la locul lor, ca se lupta cu tine si te judeca. Te dezmageste ca nu ai reusit sa domini pana la capat, si ca nu sunt fericiti din cauza ca ti-ai pierdut controlul asupra universului tau.
Scriu vag si prost.