Viata mea e frumoasa atunci cand nu sunt nevoit sa-mi calc pe mandrie, sau cand nu mi-e calcata de ceilalti. Mai frumoasa va fi daca voi reusi sa ma simt fericit calcandu-mi pe mandrie fara sa simt ca fac asta. Sa se transforme totul intr-un masochism aparent nefondat. Una din partile mele ma va judeca si-mi va ridica semne de-ntrebare, nu ar intelege unde a disparut revolta, nu ma va recunoaste, dar stiu cum sa o indulcesc, sa o calmez precum un diplomat cu studii. Solutia ar fi sa-i arat ca revolta nu dispare, doar ca ar putea fi canalizata pe alte lucruri din alte dimensiuni, poate inca nedescoperita.
I-ar fi sete cred sa loveasca un om care merita cu adevarat, i-ar placea sa reactioneze in voie intr-o maniera dement-controlata. Mi-am gasit acea parte din mine destul de plictisita in ultima vreme, deja fierbe intr-o sila si-o plictiseala care o face sa ma afecteze revoltator de revoltator. Aduc ceva nou pentru ea.
Deci, ce-ar fi dragele mele celule puse pe rele sa schimbam unghiul si sa ne rotim 180 de grade in sens invers, si sa reactionam impreuna pe masura cand e cazul ?
Asa ca, linistit fiind in privinta ce-o discutam mai sus, voi putea sa schimb ceva intr-o stare de calm.