!

Cand ma simt covarsit de probleme, apare automatismul, reflexul de a ma inscalvii situatiei, de a ma lasa controlat.
E greu momentul cand tocmai ti-ai dat seama ca nu te prea mai ajuta nimic. Capul, e pe de o parte material vorbind, pe Terra, insa la modul realist judecand, imaterial nu e aici. Asta-mi provoaca probleme impreuna desigur cu intamplarea care face sa nu stiu in momentul asta, in ce data suntem. Memoria de scurta durata are de indurat rau de tot cat timp raman acelasi.
De la Cap pleaca toate la mine. Iau decizii, si decid sa ma ajut, si sa ma las ajutat doar cand am cu ce-mi saramura narile, fiindca doar atunci simt hotararea si optimismul luptand pentru cauza mea.
Pe cealalta parte putem discuta despre impotenta mea din punct de vedere sentimental, lipsa mea de atentie si de meditatie in legatura cu ce exista pe langa mine, nu doar in ''viata mea particulara''. Asta se numeste egoism, desi nu e egoism propriu zis, dar daca vrei sa ma iei la bani marunti ma poti inchide cu urmatoarea : " Pai, zici ca de la cap pleaca totul, cum zici tu ca nu e egoism propriu-zis, daca e clar ca in vreun fel ai putea renunta la obiceiuri, ca sa poti fi mai atent la mine '', si cu asta, sah-mat! Dar pe undeva inca simt faptul ca nu e un egoism pur sange, pentru ca simt deasemenea ca problemele mele sunt arhicunoscute, si ca se trece peste asta.
Doar ca acum, in loc sa fiu limpede, sunt confuz, toate fazele au vent cu viteza unui TGV parizian, si m-au facut din nou sa ma gandesc daca nu cumva ori sunt inconjurat de oameni care nu ma inteleg deloc, si la unele faze sunt batuti in cap, dar e din cauza varstei, si se scuza cu un sarut parintesc pe frunte sau cu o strangere de mana frateasca. Dar nu pot omite nici varianta in care eu sunt batut in cap, si defapt, sunt chiar coplesit fara sa-mi dau seama de lucruri ce-au inceput sa iasa la suprafata.
Viata mea se rezuma deocamdata la a face zilele sa treaca pe langa mine, invatand si bagand la cap doar ce-mi place, ce vreau eu.
Sunt zile cand nu as vrea sa te aud, as vrea sa fi surda si sa nu auzi ceea ce nu am sa-ti spun in zilele alea. Ar fi mai util sa inregistrez o singura fraza, si de fiecare data cand imi ceri sa-ti povestesc, sa ii dau play, si sa o auzi. E limpede ca nu fac decat sa pierd vremea, e clar ca am zile cand chiar nu am nimic de zis, pentru ca nu am gandit nimic, nu am facut nimic, tu asta nu ai capacitatea sa intelegi.
Ei bine, dupa ce-am sa rezolv cumva problema cu mine, am sa-ti permit sa ma vrei mereu fiind tipul ala, care te-a captivat. Atunci am sa pot sa rad cu tine in fiecare zi, sa te caut in fiecare zi fara sa ma simt istovit si gol, pentru ca pur si simplu asta e, e tot mai aproape finalul si ma preseaza tot, si nu-mi ramane mai nimic de facut decat sa imi mai sacrific o zi in stilu'-mi caracteristic, uitand de tot, construindu-mi planuri cu o imaginatie si o hotarare bine impamantenita la momentul ala, ca apoi sa constat ca vreau din nou in acest carusel, in acest cacat de care nu ma mai satur, si pe care-l pot transpune in imaginea karmei mele.
Nu e prea grozav, stiu, si tu stii, si ei stiu, doar ca nimanui nu-i pasa, nici macar mie, de faptul ca maine e o noua zi, in care probabil voi ceda iarasi daca voi avea ocazia. Vlad stie cel mai bine ce-seamna sa nu mai suporti gandul si dezamagirea ca esti din nou Acolo, ca din nou esti tipul care la 3 dimineata intra cu cacatul in mana, facand haz de faptul ca era sa calce in respectiva reciclare intestinala. Dar eu nu sunt Vlad, sunt mai mic, mai mic si mai usor de digerat.
In timp ce el e un betiv prietenos cu cei dragi, eu sunt un narcoman legal, de marime mare care uita de tot, de viata lui, de oamenii de langa el, si se poarta in acelasi ton cu ei.
Nu e reconfortant sa nu poti fi fericit cu adevarat fara, la fel de ne-reconfortant e si gandul ca nu faci cu adevarat ceva, iar asta merge mana in mana cu lipsa de incredere in proprile forte, si te impinge practic la indecizie si agonie prelungita.
Imi e greu dar se pot face inca ceva.
Pana atunci, sper sa-mi simtit lipsa cat se poate.