Il astept pe Octombrie, cu nuantele lui pale, pierdute pe sol.
Il astept de la geamul din balcon, murdar, prin care se vad oameni ce par normali, dar cine stie..
Tot ce-mi trebuie este o agenda de perete, inca de pe vremea asta una mare pe care sa scrie in fiecare zi data si ce am de facut obligatoriu in ziua aia.
M-as organiza cumva, acum insa nu trag spre organizare, nu trag spre mare lucru, pur si simplu astept.
Nici la faculta nu-s inscris, nu am mari planuri deocamdata.
Parca nu mi-as dori nimic, dar totusi, imi trec atatea prin minti.
Visez la masa din sufragerie cu oameni dragi mie aproape , intr-o atmosfera de sarbatoare cat se poate de serioasa, cu sarmale, vin si bere.
Atat de rau imi doresc sa razbun sarbatorile care-au trecut pe langa mine intr-o maniera dureroasa.
De Craciun nu a fost timp de Craciun. A fost timp de contemplatie, a fost o vreme de intristare pana-n maduva oaselor. Si-apoi, a fost greu chiar si pentru un ignorant ca mine sa fac abstractie de lumina stinsa din sufragerie, iar undeva din dreapta, de pe canapea sa se auda o tuse bolnava de batranete a fost ''fluierul de final''. Stiam ca-n atmosfera asta-mi voi trai restul perioadei alaturi de ei doi.
El bolind de batranete, iar ea de jale si singuratate.
In minte totul mi-e ca un film, cand vine vorba de sarbatorile recente petrecute pe-acasa.
Scena cu noi trei, scena in care am propus macar in trei persoane sa servim un paharel si sa mancam ciorba de pranz la masa din sufragerie.
Masa din sufragerie goala ma obsedeaza, imi lipseste caldura ei, imi lipsesc picioarele tatei imputsind toata sufrageria, sufrageria, sufrageria.
Imi pare asa de rau si ma infrigureaza si acum gandul si aerul ala rece lasat in urma de raspunsul celor doi, ca urmare a propunerii mele.
A ramas doar ''nu-ul'' acela gol si singurel.
Unchiul a lipsit de Craciun, din orgoliul bunicului, eu am lipsit de la masa din inertie, iar tata din voia.. cui are voie sa decida lipsa unui om din sufletul familiei, din sufletele noastre, din sufletul meu.
Nu a ramas mare lucru, doar doi oameni la masa acum, de multe ori doar unul, iar cu voia altora, inca 3-4 in plus.
Cred ca din putinele resurse umane, voi improviza ceva, si voi continua sa visez optimist la sarbatoarea viitoare..