In curand sunt tentat sa-mi pierd rabdarea si sa am tupeul de-a-ncerca sa-i uit pe aproape ''totii'' din jurul meu si sa-mi pierd cumva urma.
As lasa in spate o casa unde e aproape totul la ''botul calului'', mai putin armonia, care lipseste din multe motive, unul din ele fiind chiar eu.
Eu stric totul cu neglijenta mea si nepasarea mea vis-a vis de tot ce ma inconjoara cand vine vorba de familia din partea tatalui ; la modul sincer vorbind, familia tatalui m-a avut in ingrijire mult timp, iar acum, iata rasplata : nu ma duc sa cumpar paine exact cand mi se cere, am un inceput de barba si am de gand sa-mi las parul sa creasca la infinit- adica un fel de golan care se intoarce acasa la 3 dimineata.. e amenintator pentru ei, ar fi vrut altceva din partea mea. Si-ar fi dorit probabil ca la batranete eu sa fiu cel care le-aduce cana cu apa la pat, doar ca acel ''Eu'' momentan are telefonul inchis si e plecat prin oras.
Realizez ca tot ce spun poate fi folosit impotriva mea intr-un eventual proces.. de constiinta in cazul cel mai tragic, si-apoi, asa liber ma simt sa zburd fara a da nici o explicatie, si ma gandesc totusi ca Dumnezeu nu ma va judeca pentru toate astea, pentru ca nu asta e rolul lui ( asta din punctul meu de vedere ), altcineva, cine ? Sunt un personaj care rareori e imbratisat, bagat in seama asa, pe degeaba. Am niste aparente in dotare care sperie si indeparteaza superficialitatea, astfel incat nu am decat 2 prieteni buni. O vaca si Banel. Situatia asta sta exact cum trebuie pentru a nu ma teme de judecata altora.
Nu mi-a placut niciodata ca altii sa vorbeasca in numele meu, sau eu in numele altora, si am fost totusi silit sa o fac ani de zile, ba intre tata si mama, ba intre bunici si mama, mama si bunici, bunici si tata, unchi si bunici. Toti sunt niste bolnavi irecuperabili lipsiti de orice simt al linistii, al pacii ; nicio treaba cu ei, departe rau.
De cand ma stiu au existat certuri in jurul meu. Incepand cu jignirile dintre ai mei cu ''hai sictir ! -hai sictir tu in pizda ma-tii'', pana la bunici vis-a vis de tata, pana la cearta care mi-a frant sufletul, aceea dintre bunici si unchiul meu, moment in care mi s-a interzis sa merg la unchiul meu, si totusi fugeam pe-ascuns la el. Am trait sa vad si batai dintre ai mei, momente cu pocneli, etc. Am vazut multe, si sunt satul de a da explicatii. Daca cineva vrea sa-mi exprim o opinie, sunt de acord, dar sa dau explicatii nu, sunt absolut scarbit.
Ma vad stand in garsoniera inchiriata, undeva prin drumul taberei, linistit dar singur, singur dar liber.
In situatia in care m-as muta cu adevarat, as vrea sa ii vad reactia bunicii, sunt curios daca va parea nepasatoare, sau daca ma va cere inapoi. Dupa mine, cea mai probabila e varianta intai.
Ramane de vazut insa. Totusi, orice ar fi, dorinta mea de a sta singur este mai mare decat cea de a sta acasa doar de dragul ei, si-apoi, cred c-am mai spus-o, simt ca-s la varsta cand nu am de ce sa fac compromisuri in ceea ce-i priveste pe ceilalti.
Adica, atatia ani au spus despre mine ca nu sunt bun de nimic, m-au facut sa ma simt 0, iar acum ar vrea sa ii fiu aproape ? Corect ar fi sa stau, dar cum nu sunt pregatit pentru compromisuri, nu o voi face, si-mi voi asuma plecarea din ''sanul familiei''.
Asta ar insemna practic ca va trebuii sa intretin o casa descurcandu-ma in mare parte singur in ceea ce priveste cumparaturile, curatenia, platile, etc.
Va fi interesant sentimentul de autonomie ce urmeaza sa-l am odata cu intrarea in posesia mea a unui loc doar al meu.
Abia astept sa nu fiu singur, sa chem cate o noapte pe cineva, sa jucam table, sa bem o bere, sa ne uitam la un film, ''sa mai facem unu ''..
Mi-ar placea sa respect locul in care locuiesc, si sa am grija pe cat se poate locul unde traiesc, si sa impun acest respect si celor care vin la mine.
Ar fi odaitsa mea in care sa-mi fac singur un cartof prajit, un ou, o cafea sau " sa fierb niste k." :))), (eram ironic vis-a vis de cineva drag, atat.).
As vrea ca la ceva timp, garsoniera sa-mi fie plina, m-as simti in largul meu alaturi de cateva suflete.
Atat !