Nu-mi place sa ajung la momentul cand scenariul pe care eu il dictez, pe care eu l-am creeat, deci tot eu il omor, sa se intoarca impotriva mea, sa il scap de sub control.
Cand personajele pe care tu le ai langa tine, in jurul tau, inca de cand te nasti, se intorc impotriva ta, desi tu traiesti cu impresia ca raporturile pe care le ai cu ele, sunt cele corecte, si defapt ajungi la concluzia ca ti-au intrat in intimitate, iti iesi din fire, nu stii incotro sa o iei.
Totusi, realizez ca e jocul meu de sah, eu am stabilit coordonatele, si teoretic, cheile rezolvarii problemelor, exista, doar ca am creeat universul asta pana la un anumit punct, apoi singur s-a dezvoltat, si se pare c-am fost departe de el, nu l-am supravegheat indestul, iar acum se razbuna pe mine, se rascoala.
Trebuie sa regandesc toata schema dupa care am jucat pana acum de la capat, piesa cu piesa, si e foarte greu, dar altfel nu voi gasi rezolvarea, nu voi pune stop valului asta care sta sa vina peste mine si sa ma stearga, sa ma anuleze.
Nu acolo trebuie sa ajung.
Cand m-am apucat de facut ceva, indiferent ce, am stiut exact distanta perfecta care trebuie sa o pun intre mine si ceilalti, pentru a nu se amesteca. Timpul a trecut pe langa mine, si fara sa vreau, personajele mele dragi au inceput sa-mi calce teritoriul. Si crede-ma, e foarte greu sa-ti joci latura ta, prezenta in prezenta celor dragi, care-s personaje in viata ta. E dificil si te simti las, rau, mincinos cand scriptul asta are rolul de a nu-i rani pe ceilalti, si la un moment dat ii zaresti pe cei pe care-i credeai la locul lor, ca se lupta cu tine si te judeca. Te dezmageste ca nu ai reusit sa domini pana la capat, si ca nu sunt fericiti din cauza ca ti-ai pierdut controlul asupra universului tau.
Scriu vag si prost.

Cand usile iti sunt deschise, nu mai bate, intra

Cand totul se va sfarsi, totul va fi public, la nivel mediatico-familial se va afla ce si cum.
Candva se va sti de ce, cat timp si cand.. si cred ca fi iarasi schimbare de era.
Nu as fi pregatit acum sa preintamplin astfel de probleme in momentul de fata.
Adevarul e undeva pe la mijloc : timpul se scurge si momentul se tavaleste pe jos de nerabadare s-apara neprielnic ca de-obicei.

-------------------------------Dupa luni de zile----------------------------------------------------

Totul a devenit public si deranjator pentru public in sine. Zic 'Eh' ca trece, se uita, se ia totul de la 0, pana in final, si ei se vor fi obisnuit cu a mea clepsidra. Parca e pusa de-a-nboulea, asa incat nisipul scurs dintr-o camera sa nu se termine niciodata, sa nu se opreasca oricat de putin nisip pare ca se-afla-n camere.

... le trece!..

Acum, si mai in prezent, adica eu completand spatiile-astea chiar cand le voi si posta, as spune ca fac ce fac si tot la propria mea persoana ma intorc, egoul meu drag. Nu va luati ca egoul este egou si nu ego-u', pentru mine e ca si cum as spune ca nu ma cheama Ionul ci Ion-ul; unde-ati mai pomenit numere despartite cu liniute pe la noi prin neam ?

--------------------------------------Acum mai exact...........................................

Vreau sa plec, sa plec plecat fiind, apoi sa dau sarut-mana si sa astept jignirea de rigoare caci presimt ca-i va fi mila de mine desi nu stiu care din noi e mai demn de simtamantul acesta*Retoric.

--Daca plec, anunt. Daca nu anunt, am murit ! :))--

Norul negru incepe sa-si faca loc, e undeva acolo pe cer si zambeste asteptand sa-i dau atentie..
Stiu ca gluma se ingroasa, stiu ca voi visati ca si mine sa plecati acolo.
Fiti seriosi, terminati-va cu prostiile, acolo nu e locul vostru, in atata imensitate de spatiu, timpul nu se masoara in ore, iar la bariera, la intrare pe Taram nu e taxa
Stateam in cocina asta de scaun si cum toate mizeriile plastice deja imi invadasera spatiul intim, peste tot aveam absoluta nevoie de surse,de un pic de intransigenta in caracteru-mi murdar. Trebuia sa imi dau seama ca e mult mai tripant sa primesti un telefon la ora 4 dimineata cu ''hai acolo'', si sa cobori in pijama, cu ghiozdanul in spate, si du-te nene. decat sa zaci toata ziua in casa.
Cand ma satur de mizeria mea, ma duc si-n mizeria altora sa ma inspir. E un fel de curcubeu de cacati. fiecare nuantat cu un maroniu de un galbui mai albastru, sau galben cu urme de samburi de pepene, dar de pepene mancat cu oarece efort la masa printre injuraturi si goneli. As fi vomitat la prima sanctiune, dar deja cand vine vorba de ''mancat cacat'', consider c-are sens sa fiu si eu acolo.. la masa..
Nu a fost nimic de-nteles din toate cuvintele astea. Totusi, nu e fara sens, pentru ca tot ce-i aici, e aparut undeva prin viata mea, nu-s doar inventii usor de starpit.
Sunt mai obisnuit si mai impacat cu mine insumi, iar tocmai acum, ceilalti se gasesc sa na dezobisnuiasca.

Nici nu am idee cum scriu, de ce scriu.
Is asa de maidanez, asa de plastice par toate lucrurile din jur ; Patul e de plastic, e tare si nu-mi gasesc confortul, iar patura portocalie nu se trage de sub curul meu ca sa vina pe mine, sa aiba grija sa ma inveseleasca si sa ma inveleasca.
Plec de la ''titulatura'' de subapreciat : Nu voi face nimic pentru ca :
''La aia nu sunt bun, la aialalta la fel''
Sunt multe in jurul meu, de pilda muzica Urmei, ma linisteste si ma tine gandindu-ma ca acum nu am nimic, si va trebui sa o iau de la 0.
Nu exprim nimic, nu-mi trece cu nimic dorinta de a impietri pe scaunul asta. nu-mi explic cum orele au trecut ascultand aceeiasi morala, acelasi bocet, aceeiasi treaba.
Nu mi-e prieten nimic acum.

Il astept pe Octombrie, cu nuantele lui pale, pierdute pe sol.
Il astept de la geamul din balcon, murdar, prin care se vad oameni ce par normali, dar cine stie..
Tot ce-mi trebuie este o agenda de perete, inca de pe vremea asta una mare pe care sa scrie in fiecare zi data si ce am de facut obligatoriu in ziua aia.
M-as organiza cumva, acum insa nu trag spre organizare, nu trag spre mare lucru, pur si simplu astept.
Nici la faculta nu-s inscris, nu am mari planuri deocamdata.
Parca nu mi-as dori nimic, dar totusi, imi trec atatea prin minti.
Visez la masa din sufragerie cu oameni dragi mie aproape , intr-o atmosfera de sarbatoare cat se poate de serioasa, cu sarmale, vin si bere.
Atat de rau imi doresc sa razbun sarbatorile care-au trecut pe langa mine intr-o maniera dureroasa.
De Craciun nu a fost timp de Craciun. A fost timp de contemplatie, a fost o vreme de intristare pana-n maduva oaselor. Si-apoi, a fost greu chiar si pentru un ignorant ca mine sa fac abstractie de lumina stinsa din sufragerie, iar undeva din dreapta, de pe canapea sa se auda o tuse bolnava de batranete a fost ''fluierul de final''. Stiam ca-n atmosfera asta-mi voi trai restul perioadei alaturi de ei doi.
El bolind de batranete, iar ea de jale si singuratate.
In minte totul mi-e ca un film, cand vine vorba de sarbatorile recente petrecute pe-acasa.
Scena cu noi trei, scena in care am propus macar in trei persoane sa servim un paharel si sa mancam ciorba de pranz la masa din sufragerie.
Masa din sufragerie goala ma obsedeaza, imi lipseste caldura ei, imi lipsesc picioarele tatei imputsind toata sufrageria, sufrageria, sufrageria.
Imi pare asa de rau si ma infrigureaza si acum gandul si aerul ala rece lasat in urma de raspunsul celor doi, ca urmare a propunerii mele.
A ramas doar ''nu-ul'' acela gol si singurel.
Unchiul a lipsit de Craciun, din orgoliul bunicului, eu am lipsit de la masa din inertie, iar tata din voia.. cui are voie sa decida lipsa unui om din sufletul familiei, din sufletele noastre, din sufletul meu.
Nu a ramas mare lucru, doar doi oameni la masa acum, de multe ori doar unul, iar cu voia altora, inca 3-4 in plus.
Cred ca din putinele resurse umane, voi improviza ceva, si voi continua sa visez optimist la sarbatoarea viitoare..

''Scoala puiule, scoala, e noapte-afara''

Nu vad sa fac diferenta dintre ce era odata, si ce e acum. Nu mai stiu ce aveam atunci iar acum nu mai am. Acum simt ca parca asta mi-a fost caracterul dintotdeauna, cel pe care-l am acum.
E stupid. Mda, e tampesc sa ma gandesc la prostii d-astea, nu eu ce discuta despre caracterul meu, pentru ca mi-e clar ca e natural sa se fi modificat, sa fi evoluat in experienta, si sa fi involuat din cauze sintetice.
Inca-s adolescent, si asta e clar. Am obiceiuri de ''ne om'' cum ar fi spus bunica-miu, la modul ca nu ma deranjeaza daca-mi pun un tricou pe dos si nu-mi dau seama, iar daca-mi dau seama, sau imi semnaleaza altii, nu ma supar daca-l las asa. As prefera oricand sa dorm pe jos decat sa dorm in pat, ''ca oamenii''. A fost si va fi ciudat mereu pentru ei felul asta al meu de a fi, niciodata nu vor gasi cale de mijloc. Si asta pentru ca nu ma cunosc decat 50%, iar restul procentelor chiar nu le apartin.
Ei ma judeca la nivel de 50%, exact atat cat cunosc din mine, si tocmai partea aceea din mine imi scoate moravurile la suprafata si ma face de ne-nteles pentru ceilalti.
Prefer sa tai si sa spanzur in jur ca sa-mi fac loc si de oxigen in orice moment. Daca mi se pune pata, am plecat si s-a terminat. Si asta e de neinteles pentru prietenul meu Nistor ( i-as fi spus razand Dristor, dar ieri tocmai m-a amenintat ca.. daca ii mai pronunt numele ma injura ), el nu intelege de ce nu aleg cai de mijloc, si prefer brusc sa iau decizii ce par pripite poate, datorita rapiditatii cu care le iau. Tot ce stiu insa e ca asa sunt eu. Eu vad oamenii care sunt in raport cu mine in felul urmator : e ca intr-un joc 3D, toti ceilalti au fiecare cate-o culoare, si in tot timpul in care traiesc langa mine, culorile lor se modifica, si la unii se-aduna lucruri care ma fac sa nu ii mai vreau.Si tot ce vreau sa zic cu asta e faptul ca tocmai, nu iau decizii bruste, nu o iau razna si imi bag picioarele spontan. Spontan o fac deja cand trebuie sa plec, si ma decid sa nu mai intretin niciun raport cu cineva. Totul se aduna, si rabd, si ma cert, si incerc sa-ndrept omul care-mi este drag si pe care-l mai vreau aproape, dar cand mi se raspunde cu dosul, plec. Eu nu jignesc ; plec mai departe si stiu ce-am de facut. Din nefericire pentru mine, nu intotdeauna reusesc sa ma tin de ceea ce stiu ca trebuie sa fac pentru a-mi fi mie bine.
Momentan, consider ca pentru mine s-a terminat o era.Totul pare ca-ncepe sa se deschida in fata mea: cunosc tot felul de oameni pe care deja ii plac, am libertatea de a-mi indeplini dorinte la care ma gandeam anul trecut, in perioada bacului. Visam pur si simplu cu ochii deschisi la ziua de astazi, ma vedeam sezand relaxat gandindu-ma la tot felul de vise pe balcon, fara nici un stres.Intr-o saptamana vine momentul cand voi canta pe plaja in Vama Veche, si in tren, si peste tot piesa aia de la E.M.I.L, In Vama. Geniala !
Era ce tocmai s-a terminat lasa in spate oameni si conjuncturi de toate tipurile si culorile : de la ciori cu freza facuta si geanta de mana, pana la albinoase satene-blondin, cu nasul ascutit, bagat in tot felul de treburi.
Ar fi momentul prielnic sa trec total mai departe peste cele doua pierderi din ultimii 3 ani. Insa ramane o usa deschisa tot mereu cand vine vorba de capitolul ''Casaulties''. Tot mereu va muri cineva in jurul meu. Si cand voi ramane ultimul, voi decide daca o astept pur si simplu, sau mi-o provoc singur, precum tata. Dar e devreme acum sa vorbesc despre asta, e 6 juma' dimineata cand soarele nici nu si-a mijit razele printre nori, nu e timpul.
Ii las in urma pe Petcu si restul, in mare parte, o sa fac asta pana o sa dispara de la sine.Cel putin asa sper, nu mizez toti banii ca asa va fi, dar.. pot macar spera . (Asa cum si la ora asta sper sa fi venit plicul de la Ariana).
Asta e o dimineata perfecta : Hendrix, de vreo 5 ori ''Hey Baby'', ''Wild thing''.. 1 Geo van' der Ness , o cafea scurta ca de la aparat, si o bunica vomitand din cauza fumului de tigara in toiul diminetii, pe la 5, apoi urmand bineinteles sirul nesfarsit de blesteme. Tocmai ma gandeam ce-as face daca acum as gasi-o nemiscata.
Astept sa pornesc inspre inainte, si sa nu ma mai opresc asa des.

In curand sunt tentat sa-mi pierd rabdarea si sa am tupeul de-a-ncerca sa-i uit pe aproape ''totii'' din jurul meu si sa-mi pierd cumva urma.
As lasa in spate o casa unde e aproape totul la ''botul calului'', mai putin armonia, care lipseste din multe motive, unul din ele fiind chiar eu.
Eu stric totul cu neglijenta mea si nepasarea mea vis-a vis de tot ce ma inconjoara cand vine vorba de familia din partea tatalui ; la modul sincer vorbind, familia tatalui m-a avut in ingrijire mult timp, iar acum, iata rasplata : nu ma duc sa cumpar paine exact cand mi se cere, am un inceput de barba si am de gand sa-mi las parul sa creasca la infinit- adica un fel de golan care se intoarce acasa la 3 dimineata.. e amenintator pentru ei, ar fi vrut altceva din partea mea. Si-ar fi dorit probabil ca la batranete eu sa fiu cel care le-aduce cana cu apa la pat, doar ca acel ''Eu'' momentan are telefonul inchis si e plecat prin oras.
Realizez ca tot ce spun poate fi folosit impotriva mea intr-un eventual proces.. de constiinta in cazul cel mai tragic, si-apoi, asa liber ma simt sa zburd fara a da nici o explicatie, si ma gandesc totusi ca Dumnezeu nu ma va judeca pentru toate astea, pentru ca nu asta e rolul lui ( asta din punctul meu de vedere ), altcineva, cine ? Sunt un personaj care rareori e imbratisat, bagat in seama asa, pe degeaba. Am niste aparente in dotare care sperie si indeparteaza superficialitatea, astfel incat nu am decat 2 prieteni buni. O vaca si Banel. Situatia asta sta exact cum trebuie pentru a nu ma teme de judecata altora.
Nu mi-a placut niciodata ca altii sa vorbeasca in numele meu, sau eu in numele altora, si am fost totusi silit sa o fac ani de zile, ba intre tata si mama, ba intre bunici si mama, mama si bunici, bunici si tata, unchi si bunici. Toti sunt niste bolnavi irecuperabili lipsiti de orice simt al linistii, al pacii ; nicio treaba cu ei, departe rau.
De cand ma stiu au existat certuri in jurul meu. Incepand cu jignirile dintre ai mei cu ''hai sictir ! -hai sictir tu in pizda ma-tii'', pana la bunici vis-a vis de tata, pana la cearta care mi-a frant sufletul, aceea dintre bunici si unchiul meu, moment in care mi s-a interzis sa merg la unchiul meu, si totusi fugeam pe-ascuns la el. Am trait sa vad si batai dintre ai mei, momente cu pocneli, etc. Am vazut multe, si sunt satul de a da explicatii. Daca cineva vrea sa-mi exprim o opinie, sunt de acord, dar sa dau explicatii nu, sunt absolut scarbit.
Ma vad stand in garsoniera inchiriata, undeva prin drumul taberei, linistit dar singur, singur dar liber.
In situatia in care m-as muta cu adevarat, as vrea sa ii vad reactia bunicii, sunt curios daca va parea nepasatoare, sau daca ma va cere inapoi. Dupa mine, cea mai probabila e varianta intai.
Ramane de vazut insa. Totusi, orice ar fi, dorinta mea de a sta singur este mai mare decat cea de a sta acasa doar de dragul ei, si-apoi, cred c-am mai spus-o, simt ca-s la varsta cand nu am de ce sa fac compromisuri in ceea ce-i priveste pe ceilalti.
Adica, atatia ani au spus despre mine ca nu sunt bun de nimic, m-au facut sa ma simt 0, iar acum ar vrea sa ii fiu aproape ? Corect ar fi sa stau, dar cum nu sunt pregatit pentru compromisuri, nu o voi face, si-mi voi asuma plecarea din ''sanul familiei''.
Asta ar insemna practic ca va trebuii sa intretin o casa descurcandu-ma in mare parte singur in ceea ce priveste cumparaturile, curatenia, platile, etc.
Va fi interesant sentimentul de autonomie ce urmeaza sa-l am odata cu intrarea in posesia mea a unui loc doar al meu.
Abia astept sa nu fiu singur, sa chem cate o noapte pe cineva, sa jucam table, sa bem o bere, sa ne uitam la un film, ''sa mai facem unu ''..
Mi-ar placea sa respect locul in care locuiesc, si sa am grija pe cat se poate locul unde traiesc, si sa impun acest respect si celor care vin la mine.
Ar fi odaitsa mea in care sa-mi fac singur un cartof prajit, un ou, o cafea sau " sa fierb niste k." :))), (eram ironic vis-a vis de cineva drag, atat.).
As vrea ca la ceva timp, garsoniera sa-mi fie plina, m-as simti in largul meu alaturi de cateva suflete.
Atat !