Ar putea fi un sfat, in trecut forma asta ar fi luat-o. - Parerea mea e ca sfatul primit in momentele cand constiinta nu iti e prezenta, nu te ajuta ; esti prea prins, simti ca nu e timpul sa te opresti si sa infrunti realitatea. Cand singura rabufnire a constiintei tale apare sfios in momente cand te doare totul : te doare lipsa sursei tale de bucurie, si cam atat !
Onest ar fi recunosti ca toate succesele tale din ultima vreme, toate lucrurile frumoase pe care le-ai obtinut, se leaga cu sursa ta adictiva, totul, liceu ti se potriveste ca o manusa cu profilul distractiilor tale din timpul liber, la fel si arta de-acasa, nu e deranjata cu nimic. Prietenia ta amoroasa a pornit mana in mana cu viciile.
La fel e si la mine, tot ce imi place, ce ma pasioneaza, e pe aceeiasi unda cu nota auto-distructiva aplicata zilnic.

Cat?

Cat de departe o fi seara de iarna singuratica, cu radiatorul pornit pe ''caldut'', iar geamul deschis la balcon sa fie, echilibrand caldura emanata-n brize, cu racoarea adapostita de o ninsoare cu fulgi plini?
E nevoie de echilibru, astfel incat sa fie o atmosfera perfect-ermetica, sa fiu imbiat sa ma usuc ud fiind, prin bataia artificiala a palei.

Trebuie sa deschid usa fara a simtii nevoia de acoperire, nevoia de caciula, ci totul se invarte in jurul scaunului-ca tinta; acela e locul care m-asigura de echilibru.

Apoi, toate lucrurile puse in ordinea dezordinii caracteristice, teoretic, trebuie sa-mi serveasca comfortul, sa-l asigure cumva, caci mana se poate intinde 10 centimetri mai incolo; asta acum. In perspectiva, totul e blur, nu poti fi sigur ca timpul trecut fiind, te va lasa sa te-ntinzi mai mult decat iti este plapuma sa zicem.

Departe ; suntem in luna lui cuptor inca.