Eşti în autoturismul unui prieten. Fără ca el să încalce vreo regulă, maşina îi este oprită de un agent de circulaţie. Povesteşte ce se întâmplă mai departe.

Deschideam geamul sa-mi golesc scrumiera.

Eşti în vacanţă pe litoralul românesc. În fiecare seară, se aud zgomote ciudate în hotelul în care locuieşti şi, într-o zi, îţi dispar lucruri din cameră. Construieşte o povestire pornind de la această situaţie.

Cazati la 1 kilometru de plaja aveam de ales ca in fiecare seara, intre ce e de ales si ce-alegem defapt, fara a ne mintii singuri. Pe scurt, totul s-ar rezuma la un 'dormim pe saltele gonflabile plutind pe mare', sau dormim ca de obicei sub mese la terasa cu iz popular printre turisti.

Dupa 3 zile pline de dileme si razgandiri puerile, am ales. Ei bine, am ales ceea ce am fi ales si in restul vietii noastre, plina de praf si departata de vreun univers al Linistii- camaruta garsonierei adapostitoare in vremuri cu 'lipsa de portofel'. Ramanand la ceea ce-am ales, as continua..dar nu-s in stare.

Descrieti un conflict în autobuz între un controlor de bilete si un pasager.

'Duminica, 3 a.m, trei am, 3 ore de stat captiv.'

Duminica dimineata, ma intorceam lenes ca dupa fiecare sambata traita la maximum, pe la 3 dimineata.

Serpuind aleile proaspat curatate de harnicii gunoieri cu proprii-mi pasi, ma incurajam ca mai sunt inca 7 statii; Sapte, sau 7, nu conta; privirea-mi deveni brusc si sec, atintita peste umar; In tot timpul asta cautam sa-mi golesc vezica pe gardul Facultatii de Medicina, ca deh', in ziua de azi, ce om zdravan se mai apuca de medicina pentru a servi patriei la nevoie, la razboi, la foamete, deci e un soi de patrimoniu numai bun de dat dracului, urinand pe ea ca institutie, fie ca esti fost-ministru al sanitarelor, ori ca esti tu, in pielea mea.

'40 de minute mai tarziu, 69 scria pe mine, odata intrat cu usurinta, iesit greu stiam ca voi fi daca de fiece data imi beau banii nepasator fata de posibilele miracole ce-ar aparea eventual, la 3 si 45 dimineata, intre un pipi adecvat tipului de om reprezentativ pentru mine, si picioarele-mi urcande in troleu fara a-si pune intrebari.'

Prin ochii fixi dar cu un cap ametit ca punct de sprijin, vad 69 in fata ochilor.

Pentru cateva secunde se derula tot ceea ce se afla in creierul meu legat de 69. Oscilam intre a-i da semnificatia de 'Transport in comun', virgin fiind nu luasem in calcul vreo pozitie kamasutriana; S-a rupt tot, apoi s-a pus negru.

A laturi de mine, in punctul ce se plasa intre statiile 8 si 7, urca cu gesturi friguroase o femeie ce purta chipiu al M.A.I-ului, si vreo doua liniute din bumbac cusute-n piept; Pentru cateva momente m-am speriat, dar fara a-mi pune problema fundamentala: e 4 dimineata acum, tocmai ma pisam la gard acum.. 1o sau 20 sau.. 30 eventual de minute, iar brusc a aparut un saisi-noua alaturi de care tocmai ma urc cu o meaista.

Am sughitat pret de 20 de secunde; apoi deja ma aflam in bietul troleu proaspat decorat de-o persoana de etnie infratita cu-a noastra, o rroma; De la ultimul si primul meu sughit din dimineata aceea pana ce am realizat 'realitatea', infruntand-o pe-un teren minat cu un numar pervers in estetica lui asezata electronic in fruntea masinii cu spatiu plin de un vid palid si sufocare.

Amintindu-mi de universul masinii, tocmai am simtit un fior gatit in Deja-Vous, fior ce mi-a urcat pe sire prima oara atunci cand am privit unghiular-opus, vazand cum parca spatiul dintre scaune a devenit brusc ocupat de oameni, personaje cu trasaturi blajine. Fiecare dintre cei ce imparateau impartind de cateva secunde pline de purici, iar antenele mutate din loc de o briza potrivita cu anotimpul respectiv; e purtau bluze de treining, altii

:)

In cinstea lungului timp trecut de atunci pana acum, ma regasesc facandu-mi auto-critica de rigoare.

Ma judec pentru lacune in ceea ce priveste perceperea realitatii inconjuratoare pure, neschimbate, observata la unele personaje cu simtamant matern si patern dintr-o singura lovitura; exact acolo de unde-auzi un:

' lasa seringa ca faci mizerie'

-sincer.

Pur si simplu am cazut in extrema aia in care desi sunt sotul Realitatii pe care bine o cunosc; aceea care te inmarmureste de ingrozire cand iti arata realitatea viitorului. Apoi urmeaza fireste sa te minti singur si sa imbratisezi sexul masculin din aceasta casnicie bolnava, adica Irealitatea-ul care nu are trasaturi dure, gesturi extreme. E genul de gagiu care te-adoarme cu promisiuni corelate cu visele ce se infiripeaza deja in sufletul si mintea ta.

Dupa cateva ore, cateva zile de amor cu Tipul te trezesti cu golul singuratatii in stomac, fara pofta de mancare, fara chef de discutii; Acum esti in bratele ei din nou, te-ai intors la Realitate.

Iar asa cum se stie, si-anume ca-n Realitate revenit fiind, pe fondul singuratatii incepi sa-ti amintesti in toata gaura cea neagra, in golul tau, de momentele petrecute prin teleportare pe "Teatrul Viselor". Erai pur si simplu acolo, fara intrebari, fara framantari.

Dupa ce-ti cerni gandurile ceva vreme te intorci la tine si incepi sa observi cum se imbina sentimentele minunate calatorinde uneori pe sirea spinarii tale, cu negatia exprimata de 'logic', de 'normalitate'.

Brusc incepi sa iti dai seama ca defapt : 'schimbatul vietii asteia' implica:-eforturi/sacrificii, apoi trebuie sa ai macar cateva grame de determinare ce trebuie sa serveasca scopului- deci trebuie sa ai si un scop implicit, altfel determinarea o cumperi, dar pentru ce caci ai doar cu ce sa o "stingi". - Din toate astea =>înd ca 'vrei' sa mai ramai putin in asteptare.

De pe campii intorcandu-ma, simt cum murmura in vene dorinta de a transforma totul in formele dorite de tine dublate de prounzimea pe care o doresti tu si in acelasi timp lucrurile se opresc aici; e totul un flash de irealism, de visare sentimentul dat de dorintele exprimate de tine.

Astfel, te gasesti pe 2 Iunie si balivernezi in asteptare..

Eseu Introspectiv/ (cuvantul) 'Sondaj'

-'.. Uite ce este, în finalul finalui, până aici am reuşit să mă târăsc; până-ntr-atât m-am
mozolit dus de mil, încât mi se strivesc nervii minţii, după 24 de ani de clişee înrămate, aduse la
rang de piesă cu valoare artistică.
Ai 52 în curând, împliniţi-s-ar, dar eşti în balconul tău de veacuri, şi vezi totul de
sus,poţi şti orice, oricând, ai de partea ta controlul vizual. Îţi lipseşte ceva mult mai fără de preţ, şi anume, ceea ce poţi face în momentul asta practic vorbind.
"Ah, tipi ? Tu poţi ţipa? Scurtând totul, te aude cineva ? .. Cineva în afară de geamul ăla pătat cu amprente-ti neputincioase ? Altcineva? Distanţa?
Nu insemni nimic pentru unităţile de măsură, în momentul de faţă ai doar două fronturi în
care te manifeşti precum un peşte pe uscat : cel contra timpului, a zilelor în sine ce te pun în faţa
cutelor şi imperfecţiunilor; apoi, frontul, ringul în care stau lângă ţine, la jumătate de centimetru, şi nu renunţi la ideea de rang, de etichetă, şi aşa sus ai ajuns cu asta, că uite, dacă la un eventual
cutremur cuşca ta s-ar prăbuşi odată cu toată structura m-ai strivi, aş fi sub tine!
Nu ai făcut altceva decât s-afli prin alţii cine sunt, să pătrunzi în mine indirect, sondând
părerile celorlalţi, într-un stil apropiat de cel cu care zdrobeşti o picătură de apa pentru a-i afla
particulele în mod exact. Şi ghici ce : nu rămâne nimic ; mai mult de atât, cunoscându-mi latura
demonică ce mă face să fierb atunci când îţi simt lipsa de introspecţie la modul direct, m-ai şi
răvăşit, m-ai adus în atenţia şi-n amintirile celora de care nu aş fi vrut să mai aud, darămite să aflu că tu, fiind al meu atâta vreme, ai încercat mă cunoşti prin ei, prin subiectivismul lor.
Departe sau nu de tine, am fost şi sunt în continuare lângă , dar statutul meu a devenit de neatins.
Ăsta e efectul de seră pe care l-ai creeat în jurul meu precum un strat de ozon protector ;Jignind, judecând, intimidând cu vorbe ce le notam în '96-n toamna aia, cu inima strânsă de frică să nu-mi găseşti proverbialitatea ta, transpusă pe caietul 'tip 1' înfundat întotdeauna între podea şi ungherul ascuns al căzii, unde nu ai avut acees ani şi veacuri de ani; De ce ai fi bănuit ? De ce te-ar fi interesat până la urmă activitatea mea, personalitatea mea ?
Deja se trăsese sita ţânţarilor din locşorul tău, din corvoada aia de melancolii şi frustrări
implozive, de data asta etichetă lor ţi-a fost fixată cu piroane din spini. Ai suferit o amprentă
interioară.
Aşa, ca de la om la om exprimându-mă, va fi furtună, principii şi orgolii sfărâmate şi luate
de inundaţii precum nişte statui din staniol îţi vor perinda prin înăuntru, innecand şi ultima barcă
rămasă din tot Imperiul acela, din tot vasul ăla plin timp de 16 ani cu uşi deschise şi căi de urmat.
Nu, nu visa, trezeşte-te din asta, nu eşti acolo, ai fost la uşi, te uitai prin vizor, da' n-ai bătut,
probabil nu m-ai dorit prea mult. Nu eşti acolo, acum eşti aici căci te am ca în palmă, şi deja de 44
de minute stai pironit acolo.
Nu cred că murmur chiar şi eu, adică stând acum drepţi în faţa ta, umilindu-te fără să-mi
dau seamă că ce simt spun, dar fără să gândesc ce spun defapt, ajung în stadiul de a mă auto-flagela, de a apăsa 'Unninstal' la sfârşit de discurs, la 7 etaje distanţă de trotuar, şi de divanul babelor de la scară.
Sunt croit pe accepţiunea lui 'Nu' într-atât de tare încă îmi vine a spune că:nu-mi pasă de finalul ăsta, l-aş face fără de cuvinte în faţa ta. Mimă prin împietrire, aşezat pe marginea piedestalului montat de Videanu, pe vremea când era primar.
Aşadar aş simţi nevoia să continui lăsându-te liber după atâta timp, din pură curiozitate,
experimental caut să simt şi să ştiu dacă tot discursul asta a ajuns undeva, sau dacă până la urmă
anii de referentiat lipsiţi de sondaj, privindu-te cum greşeşti, şi natural, corectând în trăsăturile mele, vor relua ciclul de până acum.
Nu-ţi urăsc lipsă de afecţiune, nu-ţi urăsc lipsa de spiritualitate pe cât urăsc zero-ul din
dreptul directitudinii, al tupeului de a mă lua de gât întrebându-mă ce-i cu mine defapt, acoperind unghiurile din care ceilalţi au decis unanim că.."
''Lasă, lasă tot''; Rămâi la părerea lor '.-

Ar putea fi un sfat, in trecut forma asta ar fi luat-o. - Parerea mea e ca sfatul primit in momentele cand constiinta nu iti e prezenta, nu te ajuta ; esti prea prins, simti ca nu e timpul sa te opresti si sa infrunti realitatea. Cand singura rabufnire a constiintei tale apare sfios in momente cand te doare totul : te doare lipsa sursei tale de bucurie, si cam atat !
Onest ar fi recunosti ca toate succesele tale din ultima vreme, toate lucrurile frumoase pe care le-ai obtinut, se leaga cu sursa ta adictiva, totul, liceu ti se potriveste ca o manusa cu profilul distractiilor tale din timpul liber, la fel si arta de-acasa, nu e deranjata cu nimic. Prietenia ta amoroasa a pornit mana in mana cu viciile.
La fel e si la mine, tot ce imi place, ce ma pasioneaza, e pe aceeiasi unda cu nota auto-distructiva aplicata zilnic.

Cat?

Cat de departe o fi seara de iarna singuratica, cu radiatorul pornit pe ''caldut'', iar geamul deschis la balcon sa fie, echilibrand caldura emanata-n brize, cu racoarea adapostita de o ninsoare cu fulgi plini?
E nevoie de echilibru, astfel incat sa fie o atmosfera perfect-ermetica, sa fiu imbiat sa ma usuc ud fiind, prin bataia artificiala a palei.

Trebuie sa deschid usa fara a simtii nevoia de acoperire, nevoia de caciula, ci totul se invarte in jurul scaunului-ca tinta; acela e locul care m-asigura de echilibru.

Apoi, toate lucrurile puse in ordinea dezordinii caracteristice, teoretic, trebuie sa-mi serveasca comfortul, sa-l asigure cumva, caci mana se poate intinde 10 centimetri mai incolo; asta acum. In perspectiva, totul e blur, nu poti fi sigur ca timpul trecut fiind, te va lasa sa te-ntinzi mai mult decat iti este plapuma sa zicem.

Departe ; suntem in luna lui cuptor inca.

!

Cand ma simt covarsit de probleme, apare automatismul, reflexul de a ma inscalvii situatiei, de a ma lasa controlat.
E greu momentul cand tocmai ti-ai dat seama ca nu te prea mai ajuta nimic. Capul, e pe de o parte material vorbind, pe Terra, insa la modul realist judecand, imaterial nu e aici. Asta-mi provoaca probleme impreuna desigur cu intamplarea care face sa nu stiu in momentul asta, in ce data suntem. Memoria de scurta durata are de indurat rau de tot cat timp raman acelasi.
De la Cap pleaca toate la mine. Iau decizii, si decid sa ma ajut, si sa ma las ajutat doar cand am cu ce-mi saramura narile, fiindca doar atunci simt hotararea si optimismul luptand pentru cauza mea.
Pe cealalta parte putem discuta despre impotenta mea din punct de vedere sentimental, lipsa mea de atentie si de meditatie in legatura cu ce exista pe langa mine, nu doar in ''viata mea particulara''. Asta se numeste egoism, desi nu e egoism propriu zis, dar daca vrei sa ma iei la bani marunti ma poti inchide cu urmatoarea : " Pai, zici ca de la cap pleaca totul, cum zici tu ca nu e egoism propriu-zis, daca e clar ca in vreun fel ai putea renunta la obiceiuri, ca sa poti fi mai atent la mine '', si cu asta, sah-mat! Dar pe undeva inca simt faptul ca nu e un egoism pur sange, pentru ca simt deasemenea ca problemele mele sunt arhicunoscute, si ca se trece peste asta.
Doar ca acum, in loc sa fiu limpede, sunt confuz, toate fazele au vent cu viteza unui TGV parizian, si m-au facut din nou sa ma gandesc daca nu cumva ori sunt inconjurat de oameni care nu ma inteleg deloc, si la unele faze sunt batuti in cap, dar e din cauza varstei, si se scuza cu un sarut parintesc pe frunte sau cu o strangere de mana frateasca. Dar nu pot omite nici varianta in care eu sunt batut in cap, si defapt, sunt chiar coplesit fara sa-mi dau seama de lucruri ce-au inceput sa iasa la suprafata.
Viata mea se rezuma deocamdata la a face zilele sa treaca pe langa mine, invatand si bagand la cap doar ce-mi place, ce vreau eu.
Sunt zile cand nu as vrea sa te aud, as vrea sa fi surda si sa nu auzi ceea ce nu am sa-ti spun in zilele alea. Ar fi mai util sa inregistrez o singura fraza, si de fiecare data cand imi ceri sa-ti povestesc, sa ii dau play, si sa o auzi. E limpede ca nu fac decat sa pierd vremea, e clar ca am zile cand chiar nu am nimic de zis, pentru ca nu am gandit nimic, nu am facut nimic, tu asta nu ai capacitatea sa intelegi.
Ei bine, dupa ce-am sa rezolv cumva problema cu mine, am sa-ti permit sa ma vrei mereu fiind tipul ala, care te-a captivat. Atunci am sa pot sa rad cu tine in fiecare zi, sa te caut in fiecare zi fara sa ma simt istovit si gol, pentru ca pur si simplu asta e, e tot mai aproape finalul si ma preseaza tot, si nu-mi ramane mai nimic de facut decat sa imi mai sacrific o zi in stilu'-mi caracteristic, uitand de tot, construindu-mi planuri cu o imaginatie si o hotarare bine impamantenita la momentul ala, ca apoi sa constat ca vreau din nou in acest carusel, in acest cacat de care nu ma mai satur, si pe care-l pot transpune in imaginea karmei mele.
Nu e prea grozav, stiu, si tu stii, si ei stiu, doar ca nimanui nu-i pasa, nici macar mie, de faptul ca maine e o noua zi, in care probabil voi ceda iarasi daca voi avea ocazia. Vlad stie cel mai bine ce-seamna sa nu mai suporti gandul si dezamagirea ca esti din nou Acolo, ca din nou esti tipul care la 3 dimineata intra cu cacatul in mana, facand haz de faptul ca era sa calce in respectiva reciclare intestinala. Dar eu nu sunt Vlad, sunt mai mic, mai mic si mai usor de digerat.
In timp ce el e un betiv prietenos cu cei dragi, eu sunt un narcoman legal, de marime mare care uita de tot, de viata lui, de oamenii de langa el, si se poarta in acelasi ton cu ei.
Nu e reconfortant sa nu poti fi fericit cu adevarat fara, la fel de ne-reconfortant e si gandul ca nu faci cu adevarat ceva, iar asta merge mana in mana cu lipsa de incredere in proprile forte, si te impinge practic la indecizie si agonie prelungita.
Imi e greu dar se pot face inca ceva.
Pana atunci, sper sa-mi simtit lipsa cat se poate.

Am trecut prin atatea promisiuni, minciuni, negari, negari vis-a vis de sine incat mi-am pierdut increderea in ce pot. Practic, nu mai stiu ce-nseamna sa ''NU''. Nu, pur si simplu am uitat. Am uitat tot : si cum era inainte, si cum a fost ieri sau acum 2 luni. Tind sa spun ca la fel. Si astfel n-as fi chiar departe de-adevar. Asa sunt !
Nu imi mai doresc cuvinte, planuri, motivari, apropieri, incurajari, lamentari.
Acum nimic nu ma mai salveaza din tot cercul asta in care m-am bagat. Am terminat toate sansele omenesti de a ma redresa, am mintit atat incat m-am crezut si eu, si n-am ajuns decat la momentul cand deja nu-mi mai arde de vorbe.
Totul s-a simplificat acum, am terminat portiile de promisiuni, de ''maine nu''. Mi s-au dus planurile, nu mai am nevoie de ajutor, nimic nu ma poate ajuta.
Eu sunt si lacatul, si cheia, in acelasi timp.
Mi-e sila de lamentari, si de dorinta de a rezolva.
Nu a mers nicicum : nici cu vorba buna, nici cu auto-sugestia, NICICUM.
De aici incolo, ori o fac de la sine, pentru ca trebuie sa o fac pentru mine, ori..