Munca la romanii trecuti cu mult sau putin de varsta majoratului nu lasa loc de timp liber.

Moto : „Munca ne fura timpul, banii ne fura mintea /In pielea mea, cum as putea sa-mi cumpar linistea? „ – Cheloo ( trupa Parazitii ).

Subiectul articolului graviteaza in jurul adevarului arhicunoscut, cum ca munca prestata de romani, nu lasa loc si timpului liber.

Din cauza asta romanii sunt stresati, dimineata ii gasesti pe strada grabindu-se spre locul lor de munca, apoi dupa amiaza ii gasesti cu ochi plictisiti si obositi intorcandu-se acasa resemnati la gandul ca maine e o noua zi de munca si ca relaxarea nu o regasesc decat sub o forma superficiala si sedentara..Putem sa facem un exercitiu de imaginatie si sa empatizam cu un personak care : este deja considerat om mare : are poate 19-20 de ani in spate, este student anul intai sau poate anul doi, nu a reusit sa intre la vreo facultate unde statul ii plateste o mare parte din studii (la buget), este prin urmare la „cu taxa”. Pe langa toate acestea este sosit din provincie la Bucuresti, asta ca sa aiba de unde alege in prinvinta unui job bine platit dupa ce termina facultatea.

Sa spunem ca nu a prins loc la camin, ce face ? Pai.. sta in vreo garsoniera platind o chirie piperata, sau alege optiunea de a locui la camin.

Parintii i-au promis ca il vor ajuta cat vor putea : la inceput cu amenajarea noii locuinte, apoi cu jumătate din suma chiriei pe care tre’ sa o plateasca, alteori cand nu il pot ajuta cu bani, il ajuta cu o oala de mancare gatita, cateodata nici cu aia..

Ce face pana la urma ??

Trebuie sa gaseasca un loc de munca care sa-i sustina cheltuielile principale, de bun simt: chiria, intretinerea, bani pentru o haina noua, caci este in capitala, nu poate umbla ca acasa la el, acolo unde lumea nu judeca dupa aspect. Apoi are nevoie si de bani pentru mancare, caci trebuie sa manance, caci este si el om.

Din toata „ecuatia” asta am exclus posibilitatea de a avea vreun viciu gen fumat sau baut, Doamne Fereste in cazul drogurilor; sa spunem ca este fara vicii..

Chiar si nefumator, fara sa bea sau sa se drogheze, are o gramada de cheltuieli pe care trebuie sa le suporte fiindca altfel..

Un job in timpul facultatii este totusi ceva nu cum pare poate la prima vedere : dimineata are cursuri, apoi de la pranz se poate duce linistit la munca pana la ora 18:00-19:00 , ajunge acasa, mananca ceva, invata si se culca, apoi a doua zi o ia de la capat fara sa poata schimba ceva in favoarea lui, pentru a avea timp liber exact cat sa se detensioneze.

Nu, treaba asta cu munca nu merge asa : din start te supui unui oarecare surmenaj si intri in jocul de a „omul matur” care munceste ca sa se intretina.
Sunt curios cati dintre noi sunt in stare ca la varsta de 20 de ani sa ia viata atat de in serios incat sa urmeze un program care te obliga intr-o oarecare masura sa le impaci pe toate : mersul la facultate, apoi munca prestata pana seara, apoi repaus urmat de invatat, si dupa aceea sa o iei de la capat.

Cunoastem toti cred tineri poate de aceeiasi varsta cu noi, sau macar de o varsta apropiata de a noastra care spun : „ Domne, nu stiu, am 20 de ani, ce naiba, daca acum nu ma distrez si ma apuc de munca, mai incolo pe la 30 de ani ce-o sa fac ? Asa ca o dau naibi de munca si stau pe banii lu’ mama si a lu’ tata si dau si eu pe la facultate cand se poate, mai plec pe la Sinaia 3-4 zile, mai ies intr-un club cu prietenii, si-mi vad de tinerete ”.

Tindem sa-i dam dreptate acestei tipologii de om care isi doreste o tinerete libera, fara multe responsabilitati, care se bazeaza pe banii parintilor. Pe de o parte, e normal, probabil multi care citit articolul asta sunteti tineri si zambiti la gandul ca si voi sunteti in felul asta, ca ganditi asa, dar sunt altii dintre voi care nu-si permit sa se distreze, care trebuie sa le faca pe toate : sa se tina de facultate, sa intretina o casa, sa-si plateasca darile catre stat la timp, toate astea cu ajutorul muncii prestate de ei insisi, nu de parintii lor..

Totusi, depinde de sansa fiecaruia : unii au noroc ca parintii sa poata sa-i sustina iar altii nu au.

Si iata cum tinerii nostri se impart in doua categorii : prima e categoria favorizata de „Zeita Fortuna”, iar a doua este cea care e nevoit sa isi construiasca singuri resurse de supravietuire.

Mergem mai departe si dezbatem o alta categorie de oameni : oamenii maturi.

Oameni maturi suntem considerati cand am cam trecut de 30 de ani, cand pofta de chefuri nebune incepe sa se stinga.

Sa spunem ca personajul nostru are 39 de ani.

Pai, un om la 39 de ani ar putea sa aiba deja o familie in spate, o nevasta, poate chiar un copil. Unde mai pui ca pentru a intretine o familie e de preferat sa ai propria ta casa, sa nu depinzi de altii.

Intervin tot felul de probleme in genul celor avute poate in studentie ( cum spuneam, depinde de sansa fiecaruia ) : plata intretinerii, a taxelor si impozitelor care nu contenesc sa se inmulteasca de la an la an, mai avem pe lista benzina pentru masina, in cazul in care avem una ( din nou depinde de sansa avuta ), apoi trebuie sa avem in vedere faptul ca suntem oameni si trebuie sa ne hranim pentru a supravietuii, daca avem un copilas sau doi, trebuie si ei hraniti, intretinuti, apoi cand au ajuns la varsta de 3-4 anisori trebuie dusi la o gradinita, care si ea necesita destule costuri, copilul inainteaza in etate si ajunge la scoala, dar deja incepem sa ne indepartam de subiect..

Pe scurt, o groaza de costuri care trebuie suportate intr-un fel sau altul..

Omul nostru trebuie sa munceasca ca sa reuseasca sa-si intretina familia din toate punctele de vedere..

Dar, mai are acest tip de om timp pentru un suc baut la o terasa ? Nu mai vorbim de o plecare la munte macar o saptamana, ne limitam la un suc baut pe undeva, poate intr-un bar sau un fast-food.

Ii putem crea un program destul de apropiat de ceea ce se intampla in realitate cu multi dintre noi care ajung la o varsta apropiata cu personajul creionat mai sus. Astfel ca :

La 8 incepe serviciul, prin urmare se trezeste pe la 6. In timpul asta trebuie sa isi rezolve toaleta, sa manance ceva apoi pleaca cu gandul ca iar il asteapta 8 ore de munca care poate nu-l satisface din nici un punct de vedere : nici moral, nici financiar, nici spiritual. Din start este in handicap.

Goneste pe strazi spre sediul serviciului sau, se enerveaza din cauza traficului care-l face de multe ori sa intarzie si sa atraga asa numitele „taieri” de salariu venite din partea patronatului firmei.

Odata ajuns acolo poate cu o oarecare intarziere isi face o cafea si se apuca de munca.

Orele trec, se face ora 15:30. Se gandeste deja ca mai este jumatate de ora si va pleca spre casa, dar dupa cum bine se stie, timpul trece greu cand faci ceva ce nu te satisface.

Ora 16:05 : omul nostru isi ia haina din cui, isi saluta seful la plecare cu un oarecare fals respect si pleaca spre casa.

Ora 16:20 : este ora la care majoritatea oamenilor ies de la serviciu . Concluzia : o mare inghesuiala, claxoane, injuraturi, ambuscade formate din masini in intersectii. Pe scurt : un haos total.

Ora 17:00 : ajunge acasa obosit, cu nervii la pamant salutandu-si sotia cu bucurie, si ea abia sosita de la serviciu de mai bine de 15 minute.

Amandoi sunt obositi, se aseaza la masa si povestesc cele petrecute in timpul zilei la serviciu.

Niciunul dintre ei nu se mai gandeste ca poate o iesire in oras le-ar face bine, ca i-ar detensiona, se gandesc doar la faptul ca maine urmeaza o noua zi de munca in care o vor lua de la capat, si totul pare deja nesfarsit de banal. Nici prin cap nu le trece poate ca o simpla cafea bauta impreuna in parc, o banala cafea preparata de acasa si servita in doua cani, pe o banca din parc ii poate calma si le va oferi o viziune mai optimista.

De multe ori, oamenii care ajung intr-o astfel de situatie constientizeaza ca nu mai au timp si pentru ei, dar renunta usor la gandul de a razbate, si de a-si crea timp sa se regaseasca relaxati macar de 2-3 ori pe saptamana, exceptand week-endurile in care intretin activitati plicticoase cum ar fi gatitul, spalatul, calcatul, cumparaturile facute in super-marketuri pline de oameni ca ei, veniti sa-si faca provizii pentru saptamana ce vine. Alte ocupatii prestate in week-endul sunt dormitul, care nu face altceva decat sa-i angreneze intr-un sedentarism foarte subtil, pentru ca somnul da impresia relaxarii, dar defapt nu face altceva decat sa te bage intr-o stare de lenevire. Uitatul la televizor este o alta ocupatie pe care omul de rand intrat in acest banal din care cu greu poti iesii o executa.

Anii trec tot asa, deja sunt cufundati intr-o viata in care fac aceleasi lucruri in fiece zi, fara sa aiba vreo satisfactie, poate decat cea aceea ca au bani cat sa-si plateasca ratele la masina de spalat sau la noul televizor.

Oare asta este omul care este fericit ? Asa arata el oare ? Oare fericirea inseamna doar sa ai bani si timp sa-ti platesti chiria ( daca e cazul ), ratele, sa-ti intretii familia si sa muncesti ca un rob pentru toate astea ? Oare banii obtinuti din munca sunt singura noastra sursa de fericire.. ? Si daca este asa, sa spunem ca avem venituri bune din ceea ce muncim la serviciu, dar timp prea putin pentru noi, pe ce cheltuim banii astfel incat sa fim fericiti ? Sau suntem fericiti doar cand incasam banii si-i dam pe lucrurile de zi cu zi ? Asta ne ofera noua fericire interioara ?

Totul in ziua de azi a devenit comercial, totul se face pentru bani, banii au devenit se pare unitatea de masura pentru fericire :

-„Omule, sunt fericit tare, am luat salariul”, -„ Si ce-o sa faci cu el ?” , „ Pai, ce sa fac ? imi cumpar ce-mi trebuie pentru luna viitoare si atat, am timp de altceva ?” – „ La cum stiu ca ai tu programul la munca, nu cred ca ai timp si de altceva dar.. daca pe tine asta te face fericit.. ”.

Cei care au si bani, si timp sa se distreze pot fi considerati cazuri fericite, dar oare stiu ei ca distractia lor e intretinuta de oameni care muncesc ?

Si daca stiu, ce pot face ei ? Pana la urma ei sunt bine, nu au probleme, de ce s-ar gandi si la cei care nu-s in situatia lor ?

Toti cred eu, ar trebuii sa alocam mai mult spatiu pentru fericirea noastra, pentru latura noastra spirituala, sa avem grija sa nu ne afundam in munca fara sfarsit, in stres si in banalitate.

Poate ca cei care deja is in situatia asta de ceva timp, nu mai au puterea sa remedieze, dar cei care vin din urma, si au putere si determinare sa nu paseasca pe calea pseudo-fericirii materiale, sa se fereasca, sa caute mereu sa aiba loc si pentru sufletul lor, nu doar pentru truda de la serviciu.